Conştient şi inconştient

Conştient şi inconştient

Conceptele de conştient şi inconştient sunt esenţiale în NLP, atât din perspectiva lucrului terapeutic, cât şi din cea a concepţiei despre învăţare. Ideea de bază este aceea că în mod conştient procesăm numai o mică parte a informaţiei pe care lumea, câmpul stimulărilor ne-o oferă; percepem(evident, nu este vorba despre sensul uzual al termenului de percepţie, ci despre faptul că receptăm şi răspundem la informaţii şi stimuli de care nu suntem conştienţi) şi reacţionăm la mult mai multe lucruri fără a fi conştienţi.

Trebuie precizat că există două surse de inspiraţie pentru această viziune. Prima este concepţia despre inconştient promovată de Milton Enckson, regăsită aproape în totalitate în NLP. Cea de-a doua este descrisă mai jos şi a fost promovată de psihologul american George Miller.

Mintea noastră conştientă este foarte limitată, ea putând procesa simultan un maxim de 7 plus/minus 2 unităţi informaţionale. Ideea datează din 1956, când a fost publicată într-un articol intitulat: „The Magic Number 7, Plus or Minus Two". Aceste unităţi informaţionale nu au mărimi fixe şi pot conţine lucruri diferite.

O modalitate de învăţare este prin procesarea conştientă de mici unităţi informaţionale sau comportamentale şi combinarea lor in structuri mai largi, care devin automatizate şi inconştiente. Astfel, atenţia conştientă se eliberează de ele şi poate fi orientată către alte aspecte ale realităţii, alţi stimuli alte comportamente. Procesul coincide parţial cu binecunoscuta schemă a formării deprinderilor şi cuprinde 4 stadii:

1.   Incompetenţa inconştientă, în care nu ştiu că nu ştiu;

2.   Incompetenţa conştientă, în care deja ştiu că nu ştiu şi încep să învăţ;

3.   Competenţa conştientă, în care învăţ exersând, cu efort voluntar şi implicarea atenţiei şi în care nivelul performanţei începe să crească;

4. Competenţa inconştientă - abilitatea, structura comportamentală, cunoştinţele sunt deja formate, achiziţionate şi automatizate, astfel încât pot fi desfăşurate fără control conştient.

Asimilând procesul terapeutic unuia de învăţare, putem spune că un client vine la psihoterapie atunci când se confruntă cu incompetenţa inconştientă cu privire la anumite laturi ale vieţi sale, cu lipsa resurselor şi a strategiilor adaptative, precum şi a oricărei idei despre cum poate fi depăşită problema. În continuare, clientul este ajutat să înţeleagă cu ce anume se confruntă-incompetenţa conştientă, apoi să descopere alternativele posibile şi să treacă la punerea lor în practică - competenţa conştientă. În faza finală a psihoterapiei acesta va achiziţiona acele deprinderi şi abilităţi care să-i permită descoperirea şi rezolvarea de unul singur a propriilor probleme, construcţia de proprii strategii adaptative - competenţa inconştientă. Mai ales între ultimele 2 stadii (competenţa conştientă şu cea inconştientă) pot exista o serie de întoarceri şi treceri reciproce, orice abilitate sau cunoştinţă câştigată fiind susceptibilă de a fi optimizată, dezvoltată, îmbogăţită.

Deci, câmpul atenţiei noastre conştiente este limitat la 7 plus/minus 2 unităţi de informaţie, chiar dacă acestea aparţin realităţii sau propriei lumi şi experienţe subiective. Prin contrast, inconştientul conţine toate procesele vitale fiziologice şi corporale, tot ceea ce am învăţat, experienţele trecute şi tot ceea ce am putea percepe în momentul prezent dar n-o facem. Inconştientul este mult mai înţelept şi mai bogat decât conştientul. Ideea de a fi capabili să cunoaştem şi să înţelegem o lume extrem de complexă, infinită chiar sau propria fiinţă folosindu-ne de o conştiinţă ce poate opera simultan numai cu 7 unităţi de informaţie devine în mod evident ridicolă.

În NLP ceva este conştient când se află în conştiinţa momentului prezent şi inconştient când nu este în conştiinţa momentului prezent, deci în sfera atenţiei conştiente. Acesta este singurul criteriu de distincţie între cele două stări sau modalităţi de funcţionare psihică. Amintirile despre ultima mea vacanţă la mare sunt aproape sigur inconştiente, până în momentul în care, într-un mod sau altul, mi le amintesc şi astfel devin conştiente, respectiv până ce, căutând un exemplu, am ajuns să mă gândesc la amintirile mele. Este interesant de remarcat că această viziune este radical diferită faţă de cea psihanalitică, cel mai larg răspândită şi utilizată printre psihologi. Dacă în psihanaliză inconştientul apare ca principală componentă structurală a aparatului psihic, în NLP, aşa cu am afirmat deja, este vorba despre o modalitate de funcţionare psihică specifică şi despre acele conţinuturi care se plasează în afara sferei conştiinţei.

Una dintre presupoziţiile de bază ale culturii occidentale este aceea că aproape tot ceea ce facem şi ceea ce suntem este conştient. În repetate rânduri am fost surprins de reacţiile diferiţilor oameni la afirmaţia mea că „cea mai mare parte din ceea ce facem este inconştient". De obicei răspunsul lor era ceva gen „Cum adică?!", „Există aşa ceva?!", „Cum să se întâmple ceva cu mine fără ca eu să ştiu?!". Cu toate că experienţa cotidiană a oricărui om este presărată cu exemple de manifestări inconştiente, este necesară, se pare, o anumită pregătire psihologică pentru a accepta existenţa inconştientului. Este necesar să dăm dovadă de tact şi diplomaţie atunci când discutăm cu clienţii despre experienţele lor legate de inconştient, situaţie care ne va permite să o facem fără ca reacţiile lor să ne surprindă şi fără a le declanşa rezistenţele.

De asemenea, inconştientul fiind mult mai bogat şi mai înţelept decât mintea conştientă, este de presupus că resursele necesare pentru rezolvarea diferitelor probleme personale sau ale clienţilor sunt plasate la nivelul inconştientului. Prin psihoterapie, clientul este de fapt asistat, ghidat în procesul de descoperire a acestor resurse, de aducere a lor la nivelul conştiinţei. Fiecare sistem sau tehnică terapeutică sunt practic modalităţi de conectare a clientului la realitatea sa internă şi developare în egală măsură a introiecţiilor şi proiecţiilor, traumelor, mecanismelor interne ale acestora sau a resurselor sale ascunse, inconştiente.

Ca o observaţie, notăm diferenţa fundamentală existentă între această viziune despre inconştient şi cea psihanalitică freudiană. Dacă în psihanaliză inconştientul este definit mai degrabă ca o entitate structurală diferită calitativ de conştient, aici accentul cade asupra aspectului funcţional; diferenţa ţine mai degrabă de facilitatea accesării şi preferinţa operării cu anumite conţinuturi. Personal considerăm această viziune ca fiind mult mai profitabilă şi mai puţin restrictivă pentru munca terapeutică, cu atât mai mult cu cât este accentuată preponderent valenţa inconştientului de depozitar al resurselor personale, mai degrabă decât al conflictelor sau traumelor nedepăşite. Este diferenţa dintre reorientarea atenţiei către un alt obiect şi accesul la o altă realitate, diferită.