Credinţe şi valori

Credinţe şi valori

Privite ca fiind componente importante ale personalităţii şi experienţei subiective, credinţele sunt definite în NLP ca principii utilizate în autoreglaj, componente fundamentale ale hărţii interne prin care dăm sens lumii. A se înţelege că nu orice produs al cogniţiei, nu orice concluzie rezultată în urma unui act de cunoaştere este o credinţă. Credinţe sunt doar acelea care dispun de stabilitate şi continuitate în viaţa persoanei, însoţind-o şi ghidându-i experienţele. Ele îi vor influenţa comportamentul, îi vor genera anumite motivaţii şi chiar îi vor da un anumit traseu în viaţă. Sperăm că cititorul sesizează similitudinea cu conceptul tranzacţional de decizie componentă a unui scenariu de viaţă.

Dispunem de credinţe despre lume, despre oameni sau despre noi înşine. Dispunem de credinţe care ne sunt confirmate în fiecare zi de mediul fizic în care trăim şi care sunt legate în general de legile naturale, cum ar fi aceea că după fiecare noapte urmează o zi sau că focul arde. Dispunem de asemenea de o serie de credinţe legate de oameni, de propria persoană sau de lumea în care trăim şi care nu sunt la fel de clar definite ca şi cele privind legile naturii. Credinţele sunt filtre de mare importanţă în medierea contactelor noastre cu realitatea.

Există mai multe modalităţi de a dobândi credinţe, cum ar fi în urma experienţelor trecute (pozitive sau trumatice), prin interiorizarea modelelor pe care ni le oferă persoanele sau relaţiile semnificative din viaţa noastră, prin intermediul presiunii grupului social, prin interiorizarea unor norme şi valori culturale, prin tentativa de a satisface aşteptările celorlalţi legate de noi etc. Ceea ce este comun tuturor acestor modalităţi este un proces de generalizare a experienţelor personale legate de lume, relaţii, alte persoane sau de sine. Întrebarea care apare în această situaţie este următoarea: este favorabil pentru o persoană să generalizeze în forma unor credinţe toate aceste experienţe, dintre care unele traumatice, altele legate de anumite persoane şi contexte? Iar aceasta cu atât mai mult cu cât unele credinţe sunt dobândite la vârste foarte mici şi ne însoţesc uneori pentru tot restul vieţii. Ne întrebam cum ar fi, de exemplu, dacă o femeie de 40 de ani ar acţiona consecvent credinţei că „sunt o fetiţă frumoasă" dobândită la vârsta de 3-4 ani în relaţie cu mama sa, cum ar afecta această credinţă rolurile sale adulte etc? Probabil răspunsul la oricare dintre cele două întrebări este evident pentru un terapeut sau un psiholog cu experienţă. Nu ştim dacă şi reciproca este valabilă, dacă încercarea de a deveni psiholog sau terapeut poate reprezenta o cale sigură pentru găsirea răspunsului la această întrebare.

O altă caracteristică interesantă legată de credinţe este faptul că de obicei acţionăm ca şi cum ceea ce credem este adevărat, ceea ce va face ca ele să fie dificil de contrazis sau de schimbat. Evenimentele sunt interpretate în funcţie de ceea ce credem iar excepţiile confirmă regula. Ceea ce facem, modul în care acţionăm menţine şi întăreşte credinţa, care în următorul pas ne va influenţa acţiunile viitoare. Mecanismul prin care credinţele ne afectează viitorul este bine cunoscut în psihologie sub numele de profeţie care se autoîmplineşte.

Există două tipuri de credinţe care ne interesează în mod special atunci când lucrăm cu oamenii: credinţele pozitive (centrate în jurul încrederii în sine şi în propriile posibilităţi) şi credinţele limitative sau autolimitative (centrate în jurul ideii de „nu pot ..."). În cele ce urmează vom explora sumar aceste două tipuri de credinţe, consecinţele lor şi implicaţiile privind o intervenţie terapeutică sau de optimizare.

Credinţele autolimitative, exprimate prin afirmaţii simple de tip „nu pot...", „întotdeauna ...", „niciodată ..", descriu de obicei anumite capacităţi, incapacităţi sau aşteptări aplicate prezentului şi viitorului. Anticipând într-o anumită direcţie, persoana se va orienta către confirmarea anticipărilor şi astfel se va (auto)programa pentru eşec. Mai mult, se va îndepărta de şi va scăpa din vedere adevăratele sale posibilităţi. Credinţele negative nu au o bază experienţială solidă, fiind cel mai adesea generalizări nejustificate le unor unice experienţe negative sau traumatice vechi, consolidate în timp. Majoritatea persoanelor nevrotice sau care fac apel la serviciile de psihoterapie dispun de adevărate sisteme de astfel de credinţe negative.

Credinţele pozitive, în replică, vor orienta persoana către succes, eficienţă şi confort personal. Chiar dacă în primă fază o credinţă pozitivă nu garantează în mod necesar succesul, nu este suficientă în vederea atingerii anumitor obiective, ea va orienta persoana către succes şi către descoperirea unor modalităţi acţionate mai eficiente.

În fond, singura posibilitate de a şti dacă poţi face un lucru este crezând că îl poţi face şi acţionând conform acestei credinţe. Eşecul poate fi un feedback important privind propriile posibilităţi, limite sau modalităţi de atingere a scopurilor.

Credinţa contrarie, că „nu pot face" acel lucru, nu va da niciodată persoanei posibilitatea de a afla dacă poate sau nu, în primul rând pentru că cel mai adesea nu-şi va da şansa să încerce şi în cel de-al doilea pentru că, chiar dacă va încerca, o va face în aşa manieră încât să-şi confirme credinţa. De multe ori, a avea faţă de un acelaşi aspect al realităţii o credinţă pozitivă sau negativă este o chestiune de opţiune personală, credinţele nefiind înnăscute aşa cum sunt unele caracteristici fizice, cum ar fi grupa sanguină. Posibilitatea schimbării credinţelor este o altă caracteristică importantă a lor, cu implicaţii personale multiple. Corelând ideea de schimbare cu cea de opţiune personală, putem înţelege că dispunem de posibilitatea de a renunţa la o parte dintre credinţele negative şi de a ne construi în schimb unele pozitive.

În practica noastră terapeutică, atunci când întâlnim un client care are credinţe negative puternice legate de anumite aspecte ale vieţii sale personale, cel mai adesea pentru început îi propunem un exerciţiu de imaginaţie simplu, care constă în a anticipa felul în care se va desfăşura existenţa sa, relaţiile sale, felul în care se va simţi peste 5, 10 sau 20 de ani în condiţiile în care se raportează la sine în acest mod negativ (credinţele). Dacă ghidajul într-un astfel de exerciţiu este suficient de bun (clientul să poată experimenta viitorul în postură asociată şi în toate sistemele reprezentaţionale), concluziile sale vor fi suficient de supărătoare sau îngrijorătoare pentru a constitui o bună motivaţie de schimbare în sens pozitiv.